Anunț de participare pentru acordarea finanțărilor nerambursabile din bugetul Comunei Sărățeni pe anul 2020 pentru activități nonprofit de interes local
1. Autoritatea finanțatoare: Comuna Sărățeni, cu sediul în localitatea Sărățeni, nr. 75/B, județul Mureș, codul fiscal 16355476, telefon 0265/573001, fax 0265/573001, web www.sarateni.ro, e-mail sarateni@cjmures.ro.
2. Reglementări legale incidente, privind acordarea de finanțări nerambursabile:
· Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități non-profit de interes general, cu modificările și completările ulterioare
· Ordonanța Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale, cu modificările și completările ulterioare;
· Ordonanța Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv Hotărârea Guvernului nr.1470/2002, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanței Guvernului nr.82/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
3. Domeniile pentru care se acordă finanțări nerambursabile din bugetul propriu al Comunei Sărățeni pe anul 2020, pentru activități non-profit de interes local, sunt: a. cultură, educație și știință, tineret și cultură scrisă b. culte religioase recunoscute conform legii.
4. Sumele puse la dispoziție pentru finanțarea activităților non-profit de interes local pentru anul 2020, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 12/2020 privind aprobarea Bugetului local al Comunei Sărățeni pe anul 2020, sunt următoarele:
· 25.000 lei – pentru domeniul cultură, educație și știință, tineret și cultură scrisă;
· 25.000 lei – pentru domeniul culte religioase recunoscute conform legii.
5. Durata derulării proiectelor: anul 2020.
6. Documentația de solicitare a finanțării nerambursabile poate fi accesată pe site-ul Comunei Sărățeni la secțiunea Știri/Anunțuri sau se poate procura de la sediul Comunei Sărățeni – dna. Tolokán Király Katalin – Secretar general.
7. Solicitanții vor putea depune documentația prevăzută în Ghidul solicitanților, la secretariatul Comunei Sărățeni, cu sediul în comuna Sărățeni nr. 76/B, în zilele de lucru între orele 9.00 – 15.00. Termenul limită de depunere 23 martie 2020, ora 15.00.
8. Evaluarea și selecția proiectelor în vederea acordării finanțării nerambursabile se va face în perioada 24 martie – 24 aprilie 2020 de către Comisiile de evaluare și selecționare constituite prin Dispoziția Primarului Comunei Sărățeni, pentru fiecare domeniu în parte. Comunicarea rezultatelor va avea loc la data de 26 aprilie 2020.
10. În termen de 30 de zile de la data încheierii contractelor, Comisiile de evaluare și selecționare, constituite distinct pe domeniile finanțate, vor aduce la cunoștință publică anunțul de atribuire al contractelor.
Detalii suplimentare se pot obține la sediul Comunei Sărățeni, la punctele de contact mentionate anterior.
Publicat în Monitorul Oficial al României nr.34/2020, Partea a VI-a.